platanul din campeni = 13 iunie 2018

Scrisoare deschisă către locuitorii orașului Cîmpeni
Dragi prieteni din Campeni,
Aveti in urbea dvs. un arbore monumental, care a fost înscris in competiția naționala Arborele Anului 2019, din România. Competiția naționala este etapa anterioară a concursului european Tree of the Year 2019. In urma voturilor primite, platanul din orașul dvs. ar putea intra pe harta arborilor remarcabili, dar amenințati cu dispariția, din cauze antropice (tăiere, mutilare etc.). Va invitam sa luați o pauza dr gândire și sa reflectați la riscurile pe care pierderea componentelor naturale ale comunităților umane -in special a celor cu valoare patrimonială, le generează pe termen mediu și lung. De fapt, ce dorim sa lăsam copiilor noștri: un peisaj din beton, fier și sticla, sufocant, prăfuit și sterp sau o moștenire naturală, fundamentala pentru existența pe termen lung a omenirii și, fără de care, sensul real al vieții societății umane ar fi compromis? Ar trebui sa abandonam puțin goana noastră nebuna după profit pe termen scurt și sa reflectam mai adânc la viitorul copiilor noștri. Iubiți natura, iubiți arborii seculari care v-au legănat Copilăria, v-au adăpostit de arșița, v-au împrospătat atmosfera cu oxigenul vieții, v-au furnizat apa indispensabila vieții, fără a va cere ceva in schimb. Lăsați arborii frumoși și maiestuoși sa trăiască și sa va ocrotească. Nu tradati natura pentru un pumn de bani, care vi se vor scurge printre degete și vor compromite viitorul generațiilor care vor urma. Lăsați copacii sa trăiască!! Totul se rezuma la conștientizare și principii. Haideți sa fim principiali și responsabili! Lăsați in viața platanul secular din Câmpeni și nu veți regreta! Nu credem ca planificarea urbana locală este iremediabil deranjata de prezenta acestui arbore monumental unicat din Câmpeni,cu o estetica remarcabila și cu o simbolistica identitara!
Cu cele mai bune ganduri, prietena dvs. din Muntenia, Conf.univ. Dr. Gabriela Manea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *